Despre carte: 2016 / „...Cu grijă, de teamă să deranjeze, părintele Alexei a pășit pe peronul de scândură. În afară de cântecul curgător, în jur nu se auzea niciun sunet: pădurea înghețată tăcea, păsările tăceau, ceața de ceață se întindea tăcută deasupra apei. Iar zorii, parcă dorind să audă mai bine, s-au extins, întinzându-și pe cer aripi roz fără greutate... Cântecul a tăcut. Pentru câteva clipe, ultimele sunete plutiră peste apă. Și când și ei s-au potolit, lumea s-a mișcat. Adierea a zguduit iarba de pe coastă, ondulații curgeau prin apă și un roșu scârțâia în tufișuri. Părintele Alexei a înghețat și a ascultat: „Cum cânți!” Fragmente de ceață s-au aruncat ca niște păsări înspăimântate, dezvăluind o față blândă, o curbă a gâtului ca de lebădă și semicercuri grele de sâni plinuți. „Da, e... goală!” Palmele părintelui Alexei s-au acoperit instantaneu de sudoare, aerul prins îi stătea în gât ca un țeapă, iar el, luat prin surprindere, și-a dat seama că roșește rapid.…»